Povestea crosetei- sa ajung sa fac ce nu am crezut niciodata ca pot!

 A fost o data ca niciodata...un februarie ingropat in jumatate de metru de zapada...Cred ca deja aveam ceea ce numesc eu: alergie la zapada( dupa o tura din Ciucas, cu zapada si viscol si extrem de urat). Ideea e ca nu mai suportam sa vad cum ninge, sa ies din casa, sa iau apa la picioare, sa fac slalom printre munti de zapada neagra, de oras!

Deja trecusera vreo 2 ani de cand cochetam un pic mai mult cu lucrul manual si cred ca avusesem si primul iarmaroc caritabil la care participasem cu chestii cusute si lipite!

Revenind, era atat de urat afara incat cred ca am si plans de vreo 2 ori, nu mai suportam! 

Stiam ca nu pot sa crosetez si eram ferm convinsa ca nu voi invata niciodata. Mamaie a incercat sa ma invete in copilarie, nu s-a prins de mine, au mai fost 2 femei care au esuat...nu reuseam sa inteleg...Si totusi, in acel februarie...a trebuit sa fac ceva sa nu ma apuce depresia! Lucram pe undeva prin Vitan, aveam o mercerie in drum spre munca, m-am oprit si mi-am luat o croseta...prima mea croseta, iglita, cum i se mai spune...ce sa stiu eu de cum trebuie sa fie croseta si ata...eu am luat una la nimereala.

Acasa mi-am facut curaj si am dat cautare pe youtube...aveam urmatoarele "probleme": eram ferm convinsa ca nu o sa reusesc niciodata, sunt stangace iar majoritatea tutorialelor erau cu mana dreapta si nu aveam ata. Iarasi, nu stiam de unde sa imi iau, unde sa ma duc sa caut! Dupa achizitionarea crosetei, am cautat ata prin casa...am gasit-o intr-un pulover :) hai, ca la desfacut de pulovere facute de mana ma pricepeam! Am desirat puloverul, am rezolvat una din probleme!

Nu imi aduc aminte de ce, dar am ajuns sa caut tutoriale pe youtube in engleza...si sa gasesc si pentru stangaci si usor de urmarit! Vorba vine, usor! Caci nu era usor deloc dar avantajul era butonul de pauza si internetul bun. Nu se enerva nimeni cu mine, nu isi pierdea nimeni rabdarea...Si ia uite-ma pe mine facand ce eram sigura ca nu voi face niciodata! Prima floare crosetata de mine este cea din fotografia de mai jos! 

Am invatat sa crosetez in engleza! Pas cu pas! Cu facut si refacut de petale si ochiuri.

Nu stiu sa crosetez dupa tipare in romana! Am primit o carte cu tipare de flori, nu am reusit sa fac nici macar una.

Dupa aceasta prima floare au aparut botosii. Am facut botosi pentru bebei! Pentru orice copil nou nascut de care auzeam. Pana la urma am ajuns si la mercerie, sa iau ata. Nu m-am bagat la haine! Nici acum nu ma bag! Nu am rabdare:)))

Tot pentru Dana( si mai ales pentru fetita ei, Sara) am facut primele si singurele 2 rochite ( au iesit 2 pentru ca prima a iesit de papusi si a doua un pic prea mare pt o fetita de 2 luni) si o paturica( iarasi a fost bucuria maxima cand Sara, la 4 ani, m-a luat de manuta, m-a dus in camera ei, la cutia ei cu de de toate si mi-a aratat paturica ei, facuta de mine♥♥♥)

Din ce nu credeam eu ca o sa pot vreodata a inceput o cu totul alta etapa a vietii mele "artistice"

Pentru ca depasisem doar unul din programele mele din cap, cel in care imi spuneam ca nu o sa crosetez niciodata, a fost greu sa trec de la "nu o sa crosetez niciodata dupa tipar, eu trebuie sa vad cum se face" la "hmmm, ia sa vad asta cum s-ar face" la " ia sa incerc sa fac asa". Cred ca in anul acela a aparut si primul caiet in care notam tiparele( si le urmaream cu sfintenie)  ca apoi sa apuc sa intentez chiar eu tipare. 

Apoi, inspiratia de la oameni!  Apoi iarmaroacele caritabile in care ma foloseam de tot ce stiam eu ca pot face ca sa vind si sa strangem bani pentru copii( alta poveste), apoi provocari...apoi amigurumi...jucarii...Ideea cu minionii a venit in tren, in drum spre tara, cand crosetam floarea soarelui( negru si galben) si vara-mea a pomenit de minioni( e alta poveste).

Cate am de povestit...♥♥♥